Cerca

Cadavrul tăiat în două, femeia ucisă de soț și îngropată în curtea blocului

Cadavrul tăiat în două, femeia ucisă de soț și îngropată în curtea blocului

Locul unde era ascuns cadavrul Floricăi Boicu La cantina in cui è stato ritrovato il corpo di Floricăi Boicu

Și-a ucis soția și apoi a denunțat dispariția ei, după ce a îngropat cadavrul tăiat în două, în subsolul casei. Cuprins apoi de remușcări sau de frica de a fi descoperit,  s-a sinucis.

Aceasta ar putea fi reconstituirea tragediei petrecute la Ivrea, unde ieri a fost găsit cadavrul Floricăi Boicu, românca în vârstă de 31 de ani, dispărută de trei luni.

În blocul din via Guarnotta 29, Ivrea, vecinii povestesc de cei doi soți, ca de o familie cu probleme.

” Se certau des, uneori în mod violent” . ” El o bătea- adaugă o vecină, care a cerut să nu fie citată- dar nu ne gândeam că va ajunge  la un asemenea gest.”

Cadavrul femeii a fost tăiat în două, la înălțimea bazinului iar în modul cel mai probabil, bărbatul a folosit cuțite de măcelar (aceasta fiind meseria lui).

Corpul era îngropat la aproape un metru sub pământ, bustul închis într-un sac de nylon iar restul corpului gol.

Cei care au descoperit locul unde era ascuns cadavrul Floricăi Boicu, sunt Orso și Dogan, doi ciobănești germani  din cadrul grupului cinofil din Malpensa, special dresați pentru a descoperi resturi umane.

Reamintim că la sfârșitul lunii august, soțul Floricăi a fost găsit mort în casă de către agenții de poliție care veniseră să cerceteze dispariția femeii.

Procurorul șef din Ivrea, Giuseppe Ferrando, a dispus efectuarea autopsiei, pentru a fi stabilită cu exactitate cauza morții femeii.

Commenti scrivi/Scopri i commenti

Condividi le tue opinioni su Giornale La Voce

Caratteri rimanenti: 400

Resta aggiornato, iscriviti alla nostra newsletter

Edicola digitale

Logo Federazione Italiana Liberi Editori